Proiectul „CREŞTEREA CALITĂŢII INFRASTRUCTURII RUTIERE ÎN MUNICIPIUL CURTEA DE ARGEŞ”, Cod Smis 10695, a fost implementat in perioada 02.09.2010-31.12.2015 iar valoarea totala a proiectului a fost de 37.811.579,96 lei.
Proiectul a fost cofinanţat din Fondul European pentru Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere, Domeniul major de intervenţie 1.1 – Planuri integrate de dezvoltare urbană, Sub-domeniul: Centre urbane.
Obiectivul general al proiectului îl constituie modernizarea infrastructurii urbane de transport din cartierele Marina Poştei, Noapteş, Cartier Est Valea Sasului-Groape din municipiul Curtea de Argeş îl reprezintă asigurarea unei infrastructuri de transport locale moderne şi durabile, în vederea îmbunătăţirii gradului de atractivitate şi accesibilitate precum şi a tuturor celorlalte condiţii privind dezvoltarea sistematică a economiei municipiului şi îmbunătăţirea calităţii vieţii.
Obiectivele specifice ale proiectului:
1). Fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea condiţiilor de transport din cartierele Marina Poştei, Noapteş, Cartier Est Valea Sasului-Groape din municipiul Curtea de Argeş, ceea ce va permite accesul facil la reţeaua de drumuri naţionale respectiv DN 7 şi DN 73C, Curtea de Argeş – Râmnicu Vâlcea;
2). Creşterea gradului de siguranţă a circulaţiei, obiectiv realizabil prin soluţia tehnică propusă, detaliată în cadrul Studiului de Fezabilitate, ceea ce va avea efect asupra creşterii gradului de securitate socială a cetăţenilor oraşului Curtea de Argeş dar şi a celor care tranzitează zona de acţiune urbană;
3). Modernizarea reţelei de străzi orăşeneşti, din cartierele Marina Poştei, Noapteş, Cartier Est Valea Sasului-Groape ceea ce va conduce la creştera atractivităţii oraşului din perspectiva mediului de afaceri, ca premisă a dezvoltării durabile şi îmbunătăţirii condiţiilor de mediu din municipiu.
Prin proiect s-a modernizat infrastructura rutieră din zona de acţiune urbană Curtea de Argeş, respectiv: 26 de străzi din Cartierul Est Valea Sasului-Groape, în lungime totala de 15,983 km, 14 străzi din Cartierul Marina – Poştei, în lungime totală de 12,959 km, 7 străzi cu tronsoanele lor din Cartierul Noapteş, lungimea totală a străzilor este de 4,772 km.
Total 47 străzi modernizate cu un total de 33,714 km drum reabilitaţi.