Sambata, 21 DECEMBRIE 2024

Documente pentru eliberare Autorizatie de construire

Informații utile

 

In conformitate cu Articolul 1(1) din din Legea 50/1991 cu modificarile si completarile ulterioare “Executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare, emisă în condițiile prezentei legi, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil - teren și/sau construcții - identificat prin număr cadastral, în cazul în care legea nu dispune altfel”.

De asemenea, in conformitate cu Articolul 2 din Legea 50/1991 cu modificarile si completarile ulterioare:

 (1) Autorizația de construire constituie actul final de autoritate al administrației publice locale pe baza căruia este permisă executarea lucrărilor de construcții corespunzător măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, conceperea, realizarea, exploatarea și postutilizarea construcțiilor;

(2) Autorizația de construire se emite în baza documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, elaborată în condițiile prezentei legi, în temeiul și cu respectarea prevederilor documentațiilor de urbanism, avizate și aprobate potrivit legii;

(2^1) Procedura de autorizare a executării lucrărilor de construcții începe odată cu depunerea cererii pentru emiterea certificatului de urbanism în scopul obținerii, ca act final, a autorizației de construire și cuprinde următoarele etape:a) emiterea certificatului de urbanism;b) emiterea punctului de vedere al autorității competente pentru protecția mediului pentru investițiile care nu se supun procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului;c) notificarea de către solicitant a autorității administrației publice competente cu privire la menținerea solicitării de obținere, ca act final, a autorizației de construire, pentru investițiile la care autoritatea competentă pentru protecția mediului a stabilit necesitatea evaluării impactului asupra mediului și a emis îndrumarul conform legislației privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului;d) emiterea avizelor și acordurilor, precum și a actului administrativ al autorității pentru protecția mediului competente privind investițiile evaluate din punctul de vedere al impactului asupra mediului;e) elaborarea documentației tehnice necesare pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, denumită în continuare documentație tehnică - D.T.;f) depunerea documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții la autoritatea administrației publice competente;g) emiterea autorizației de construire.

 

Documentațiile in vederea emiterii Autorizatiei de Construire/Desfiintare (dupa caz) vor fi depuse respectand următoarea ordine, in doua exemplare indosariate distinct, fiecare dosar continand cererile, documentele, avizele, acordurile si studiile si documentatiile de specialitate, dupa cum urmeaza:

 

CERERI, DOCUMENTE, AVIZE, ACORDURI

 

  • Cererea pentru Autorizația de construire completata corect si complet, un singur exemplar original in dosar Primarie (+copie după buletin/carte de identitate sau certificat de înregistrare fiscala – după caz)
  • Anexă la cerere, un singur exemplar original in dosar Primarie;
  • Dovada achitării taxelor-copie;
  • Dovada O.A.R.(copie dosar Primarie, original dosar Beneficiar)
  • Certificat de urbanism(copie);
  • Extras C.F. actualizat (vechime max. 30zile-exemplar original);
  • Act proprietate copie conform cu originalul;
  • Acorduri notariale(original dosar Primarie, copie dosar beneficiar), contracte de închiriere (dacă este cazul-copie);
  • H.C.L. pentru aprobarea PUD, PUZ, Aviz Comisie de Urbanism (dacă este cazul);
  • Avize şi acorduri de la regii şi alte instituții abilitate, in functie de solicitarile Certificatului de Urbanism.(copie dosar Primarie, original dosar Beneficiar);
  • Contract de salubritate(dacă este cazul) .(copie dosar Primarie, original dosar Beneficiar);

 

STUDII SI DOCUMENTATII DE SPECIALITATE

(2 EXEMPLARE ORIGINALE)

  • Referate verificatori de proiecte;
  • Expertiză tehnică(dacă este cazul);
  • Studiu geotehnic;
  • Raport Calcul G-calcul coeficient de izolare termica (coeficient global G);
  • Studiu privind posibilitatea utilizarii unor sisteme alternative de eficienta ridicata;
  • Deviz estimativ de lucrări (valoare fara TVA);
  • Foaie de capăt proiect;
  • Listă semnături proiect;
  • Borderou proiect;
  • Piese scrise
  • Memoriu tehnic general pentru obtinerea Autorizatiei de Construire
  • Memorii pe specialități: arhitectura, structură, instalații, organizare șantier;
  • Documentație tehnica: întocmită conform Anexei I la Legea 50/1991 republicată.

 

 

Pe planul de situație din dosarul pentru AUTORIZAȚIA DE CONSTRUIRE/DESFIINTARE se vor nota următorii indicatori, (dupa caz si natura investitiei):

 

  • S.TEREN
  • BILANȚ TERITORIAL – SPATII VERZI, TROTUARE, ALEI, PLATFORME
  • S.CONSTRUCȚIE EXISTENTĂ(acolo unde este cazul)
  • S.CONSTRUCȚIE PROPUSĂ
  • S.DESFAŞURATĂ : EXISTENTĂ(acolo unde este cazul)
  • S.DESFAŞURATĂ : PROPUSĂ
  • S.UTILĂ : EXISTENTĂ(acolo unde este cazul)
  • S.UTILĂ : PROPUSĂ
  • POT : EXISTENT(acolo unde este cazul)
  • POT : PROPUS
  • CUT: EXISTENT(acolo unde este cazul)
  • CUT: PROPUS
  • REGIMUL DE ÎNĂLȚIME : EXISTENT(acolo unde este cazul)
  • REGIMUL DE ÎNĂLȚIME : PROPUS
  • NR.LOCUINȚELOR INDIVIDUALE SAU COLECTIVE: EXISTENTE
  • NR.LOCUINȚELOR INDIVIDUALE SAU COLECTIVE: PROPUSE
  • NR.DE APARTAMENTE : EXISTENTE
  • NR.DE APARTAMENTE : PROPUSE
  • NR.LOCURILOR DE PARCARE AUTO DIN INCINTĂ: EXISTENTE
  • NR.LOCURILOR DE PARCARE AUTO DIN INCINTĂ: PROPUSE
  • NR.DE GARAJE AUTO: EXISTENTE
  • NR.DE GARAJE AUTO: PROPUSE
  • ÎNĂLȚIMEA MAXIMĂ LA CORNIŞĂ FAȚĂ DE COTA CEA MAI DE JOS A TERENULUI AMENAJAT
  • ÎNALȚIMEA MAXIMĂ LA COAMA PROPUS
  • CATEGORIA DE IMPORTANTĂ A LUCRĂRII
  • CLASA DE IMPORTANTA A LUCRARII
  • GRADUL DE REZISTENTA LA FOC AL LUCRARII
  • ZONA SEISMICĂ

 

 

LISTA AVIZELOR SOLICITATE PRIN CERTIFICATUL DE URBANISM

IN FUNCTIE DE NATURA INVESTITIEI

(avizele mentionate sunt cu titlu informativ, si nu sunt necesare/solicitate pentru orice tip de investitie)

 

1) Avize şi acorduri privind utilităţile urbane şi infrastructura– sunt solicitate in functie de amplasament, tipul investitiei s.a.:

 

alimentare cu apă (S.C. AQUATERM AG'98 S.A.): aviz de amplasament solicitat în baza prevederilor art. 24, alin. (1) din Ord. Nr. 839/2009, privind aprobarea normelor metodologice de punere în aplicare a Legii 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construire, precum și a prevederilor legii 241/2006

canalizare (S.C. AQUATERM AG'98 S.A.): aviz de amplasament solicitat în baza prevederilor art. 24, alin. (1) din Ord. Nr. 839/2009, privind aprobarea normelor metodologice de punere în aplicare a Legii 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construire, precum și a prevederilor legii 241/2006.

alimentare cu energie electrică (S.C. CEZ Romania S.A.):aviz de amplasament solicitat în baza prevederilor art. 24, alin. (1) din Ord. Nr. 839/2009, privind aprobarea normelor metodologice de punere în aplicare a Legii 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construire.

 

Emiterea Avizelor de Amplasament de către operatorii de rețea este reglementată de Ordinul nr. 25/22.06.2016, cu modificările și completările din Ord. ANRE nr. 183/2019 și 201/2019, precum și a prevederilor ord. 239/2019 ANRE, privind aprobarea Metodologiei pentru emiterea avizelor de amplasament de către operatorii de rețea.

alimentare cu gaze naturale(S.C. ENGIE Romania S.A.):aviz de amplasament solicitat în baza prevederilor art. 24, alin. (1) din Ord. Nr. 839/2009, privind aprobarea normelor metodologice de punere în aplicare a Legii 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construire.

 

Emiterea Avizelor de Amplasament de către operatorii de rețea este reglementată în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 47/2003, privind aprobarea Metodologiei pentru emiterea avizelor de amplasament de către operatorii de rețea.

telefonizare (rețele de telecomunicații existente în zonă): aviz de amplasament solicitat în baza prevederilor art. 24, alin. (1) din Ord. Nr. 839/2009, privind aprobarea normelor metodologice de punere în aplicare a Legii 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construire.

salubritate (orice firmă de salubritate cu care s-a încheiat contract): aviz solicitat în baza prevederilor art. 24, alin. (1), art. 20 din Ord. Nr. 839/2009, privind aprobarea normelor metodologice de punere în aplicare a Legii 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construire.

 

Emiterea Avizelor de Amplasament de către operatorii de rețea este reglementată în conformitate cu prevederile HG 856/2002.

”Furnizorii/administratorii de utilităţi urbane au obligaţia de a face publice, la sediu şi pe pagina proprie de internet, datele şi informaţiile specifice domeniului lor, necesare pentru elaborarea documentaţiilor pentru obţinerea avizelor/acordurilor privind:

a) baza legală care se aplică în domeniu;

b) conţinutul-cadru al documentaţiei care trebuie prezentată pentru avizare, în conformitate cu reglementările specifice domeniului;

c) date privind taxa de avizare - baza legală şi modalitate de achitare.” (extras din Ord. 839/2009, art. 24, alin. 3)

 

2) Avize şi acorduri privind:

 

securitatea la incendiu (Inspectoratul pentru Situații de Urgență):aviz de amplasament solicitat în baza prevederilor art. 25, alin. (1), lit. c) din Ord. Nr. 839/2009, privind aprobarea normelor metodologice de punere în aplicare a Legii 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construire.

 

Emiterea Avizelor de Amplasament de către operatorii de rețea este reglementată în conformitate cu prevederile legii nr. 307/2006 privind apararea împotriva incendiilor, cu modificările și completările ulterioare și ale Hotarârii de Guvern nr. 571 din 2016 pentru aprobarea categoriilor de constructii și amenajări care se supun avizării și/sau autorizării privind securitatea de incendiu.

protecţia civilă:aviz de amplasament solicitat în baza prevederilor art. 25, alin. (1), lit. c) din Ord. Nr. 839/2009, privind aprobarea normelor metodologice de punere în aplicare a Legii 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construire.

 

Emiterea Avizelor de Amplasament de către operatorii de rețea este reglementată în conformitate cu prevederile legii nr. 481/2004 privind protectia civila, cu modificările și completările ulterioare și ale Hotarârii de Guvern nr. 862 din 2016 .

sănătatea populaţiei: aviz de amplasament solicitat în baza prevederilor art. 25, alin. (1), lit. c) din Ord. Nr. 839/2009, privind aprobarea normelor metodologice de punere în aplicare a Legii 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construire, precum și a prevederilor ”normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației”, aprobat prin ordinul nr. 119/2014 al Ministerului Sănătății și procedurile de reglementare sanitară pentru proiecte de amplasare, amenajare și construire, aprobate prin Ordinul nr. 1030/2009 actualizat al Ministerului Sănătății.

 

”Avizele/acordurile serviciilor deconcentrate ale autorităţilor centrale privind securitatea la incendiu, protecţia civilă şi protecţia sănătăţii populaţiei, prevăzute la alin. (1) lit. c), sunt obligatorii şi se solicită, după caz, conform legislaţiei specifice în vigoare” (extras din Ord. 839/2009, art. 25, alin. 3)

3) Avize/acorduri specifice ale administraţiei publice centrale şi/sau ale serviciilor descentralizate ale acestora (copie)

 

Inspectoratul General al Poliției Române-Poliția Municipiului Curtea de Arges - Biroul Rutier: aviz de amplasament solicitat în baza prevederilor legii 265/2008 privind gestionarea siguranței circulației pe infrastructura rutieră precum și a prevederilor HCL 385/29.12.2016 .

Direcţia Judeţeană pentru Cultură Arges:aviz de amplasament solicitat pentru autorizarea lucrărilor de construire în baza prevederilor art. 25, alin. (1), lit. d) din Ord. Nr. 839/2009, privind aprobarea normelor metodologice de punere în aplicare a Legii 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construire în cazul autorizării executării lucrărilor pe amplasamente situate în zone în care, prin documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism aprobate, s-a instituit un anumit regim de restricţie cu privire la realizarea construcţiilor precum și a legii 422 din 2001 republicată privind protejarea monumentelor istorice(Zone Construite Protejate reglementate prin PUG Curtea de Arges).

 

 

Statul Major General:aviz de amplasament solicitat pentru autorizarea lucrărilor de construire în baza prevederilor art. 25, alin. (1), lit. d) din Ord. Nr. 839/2009, privind aprobarea normelor metodologice de punere în aplicare a Legii 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construire în cazul autorizării executării lucrărilor pe amplasamente situate în zone în care, prin documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism aprobate, s-a instituit un anumit regim de restricţie cu privire la realizarea construcţiilor precum și în conformitate cu prevederile următoarelor acte normative:

 

1. Legea nr. 45/1994 Legea apărării naţionale a României, cu modificările ulterioare;

2. Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismului, cu modificările şi completările ulterioare;

3. Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată;

4. Legea nr. 477/2003 privind pregătirea economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare, cu modificările şi completările ulterioare;

5. Hotărârea de Guvern nr. 62/1996 privind aprobarea Listei obiectivelor de investiţii şi de dezvoltare, precum şi a criteriilor de realizare a acestora, pentru care este obligatoriu avizul Statului Major General, cu modificările şi completările ulterioare;

6. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică;

7. Ordinul comun al M.L.P.A.T., M.I., S.R.I. şi M.Ap.N. nr. M.30/1995 pentru aprobarea Precizărilor privind avizarea documentaţiilor de urbanism şi amenajarea teritoriului, precum şi a documentaţiilor tehnice pentru autorizarea executării construcţiilor.

Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare: aviz solicitat pentru autorizarea lucrărilor de construire în baza prevederilor art. 90-103 din legea 18/1991pentru folosirea temporară sau definitivă a terenurilor agricole/alte categorii de folosință a terenurilor în afara de curti construcții, în alte scopuri decât pentru obținerea producției agricole.

Autoritatea Aeronautică Civilă Română: aviz de amplasament solicitat pentru autorizarea lucrărilor de construire în baza prevederilor art. 25, alin. (1), lit. d) din Ord. Nr. 839/2009, privind aprobarea normelor metodologice de punere în aplicare a Legii 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construire în cazul autorizării executării lucrărilor pe amplasamente situate în zone în care, prin documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism aprobate, s-a instituit un anumit regim de restricţie cu privire la realizarea construcţiilor precum șiîn baza prevederilor art. 87 alin. (1) din Codul aerian al României din 2020, aprobat prin Legea nr. 21/2020, ale OMTCT 1185/ 2006 şi ale art. 3 alin. 1 lit. a pct. 13 din Regulamentul de organizare şi funcţionare, anexă la Hotărârea nr. 405/1993 privind înfiinţarea AACR, modificată şi completată.

CNCF CFR: aviz de amplasament solicitat pentru autorizarea lucrărilor de construire în baza prevederilor art. 25, alin. (1), lit. d) din Ord. Nr. 839/2009, privind aprobarea normelor metodologice de punere în aplicare a Legii 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construire în cazul autorizării executării lucrărilor pe amplasamente situate în zone în care, prin documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism aprobate, s-a instituit un anumit regim de restricţie cu privire la realizarea construcţiilor precum și în conformitate cu prevederile O.M.T.I.C. nr. 2031/2020 privind aprobarea procedurii de emitere a avizului Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor pentru documentațiile tehnice, documentațiile tehnico – economice și documentațiile de urbanism ale terților, pentru obiectivele situate în zona infrastructurii de transport rutiere de interes national, feroviare și de metro; în temeiul prevederilor H.G. nr. 581/1998 privind înființarea Companiei Naționale de Căi Ferate ”CFR” – S.A. prin reorganizarea S.N.C.F.R., cu modificările și completările ulterioare.

 

 

Serviciul Telecomunicatii Speciale:aviz de amplasament solicitat în baza prevederilor art. 24, alin. (1) din Ord. Nr. 839/2009, privind aprobarea normelor metodologice de punere în aplicare a Legii 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construire, precum și a adresei nr. 16522 din 06.12.209 emisă de Serviciul Telecomunicatii Speciale prin care s-au transmis traseele rețelelor STS, anexa nr. 2 din Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrațieipublice nr. 233/2016, pentru aplicarea normelor metodologice de aplicare a legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanism, legea nr. 92/1996 privind organizarea si functionarea STS.

Autoritatea Naționalăpentru Turism: aviz solicitat pentru autorizarea lucrărilor de construire în baza prevederilor HG nr. 31 din 24 ianuarie 1996 pentru aprobarea Metodologiei de avizare a documentațiilor de urbanism privind zone și stațiuni turistice și a documentațiilor tehnice privind construcții din domeniul turismului.

Ministerul Educației Naționale: aviz solicitat pentru autorizarea lucrărilor de construire în baza prevederilor OG nr. 102 din 27 august 1998 privind organizarea și funcționarea sistemului de educație permanentă prin instituțiile educaționale.

Acordul/Autorizația Administratorului Drumului:aviz solicitat pentru autorizarea lucrărilor de construire în baza prevederilor art. 1^1din legea 50/1991.

Avizul de Oportunitate al Arhitectului Șef: aviz solicitat pentru autorizarea lucrărilor de construire în baza prevederilor legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriuluişi urbanismul şi de elaborare şi actualizare a documentaţiilor de urbanism, Ordinul nr. 233/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 350/2001.

Aviz Transelectrica:aviz de amplasament solicitat în baza prevederilor art. 24, alin. (1) din Ord. Nr. 839/2009, privind aprobarea normelor metodologice de punere în aplicare a Legii 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construire, precum și a adresei nr. 11643 din 04.07.2018 emisă de CNTEE ”Transelectrica” SA prin care s-au transmis traseele rețelelor.

Aviz Hidroelectrica: aviz de amplasament solicitat în baza prevederilor art. 24, alin. (1) din Ord. Nr. 839/2009, privind aprobarea normelor metodologice de punere în aplicare a Legii 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construire.

AN Apele Române:aviz solicitat pentru autorizarea lucrărilor de construire în baza prevederilor Ordinului nr. 799/2012 privind aprobarea Normativului de conţinut al documentaţiilor tehnice de fundamentare necesare obţinerii avizului de gospodărire a apelor şi a autorizaţiei de gospodărire a apelor.

Aviz Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale: aviz solicitat pentru autorizarea lucrărilor de construire în baza prevederilor Ordinului nr. 1056 din 25 mai 2018 pentru aprobarea procedurii privind emiterea şi eliberarea avizelor necesare introducerii în intravilan a terenurilor agricole

Aviz de branșare provizorie alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu energie electrică (pentru organizarea de șantier): aviz solicitat pentru autorizarea lucrărilor de construire în baza prevederilor anexei 1 din legea 50/1991.

 

3) Studii de specialitate

 

Certificat de Performanță Energetică a Clădirii: studiu de specialitate solicitat pentru autorizarea lucrărilor de construire în baza prevederilor art. 20, alin. (1) din Ord. Nr. 839/2009, privind aprobarea normelor metodologice de punere în aplicare a Legii 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construire, a legii 372/2005 privind performanța energetică a clădirilor.

Raport de Audit Energetic: studiu de specialitate solicitat pentru autorizarea lucrărilor de construire în baza prevederilor art. 20, alin. (1) din Ord. Nr. 839/2009, privind aprobarea normelor metodologice de punere în aplicare a Legii 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construire, a legii 372/2005 privind performanța energetică a clădirilor.

Expertiză Tehnică sau Acord Proiectant Ințial Clădire:studiu de specialitate solicitat pentru autorizarea lucrărilor de construire în baza prevederilor art. 11 din legea 50/1991.

Nota Tehnică Justificativă sau Raport de Expertiză Tehnică:studiu de specialitate solicitat pentru autorizarea lucrărilor de construire în baza prevederilor legii nr. 10 din 18 ianuarie 1995, republicată, privind calitatea în construcţii.

Contractul pe baza căruia se execută lucrările:studiu de specialitate solicitat pentru autorizarea lucrărilor de construire în baza prevederilor art. 35, alin. (11) din Ord. Nr. 839/2009, privind aprobarea normelor metodologice de punere în aplicare a Legii 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construire.

Proiect de Executie:studiu de specialitate solicitat pentru autorizarea lucrărilor de construire în baza prevederilor art. 35, alin. (11) din Ord. Nr. 839/2009, privind aprobarea normelor metodologice de punere în aplicare a Legii 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construire.

Plan Urbanistic de Detaliu Executie: studiu de specialitate solicitat pentru autorizarea lucrărilor de construire în baza prevederilor legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul şi de elaborare şi actualizare a documentaţiilor de urbanism, Ordinul nr. 233/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 350/2001

Plan Urbanistic Zonal: studiu de specialitate solicitat pentru autorizarea lucrărilor de construire în baza prevederilor legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul şi de elaborare şi actualizare a documentaţiilor de urbanism, Ordinul nr. 233/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 350/2001

Documentatia tehnica pentru Acordul/Autorizatia Administratorului Drumului: studiu de specialitate solicitat pentru autorizarea lucrărilor de construire în baza prevederilor art. 1^1 din legea 50/1991.

 

punctul de vedere/actul administrativ al autorităţii competente pentru protecţia mediului (copie): aviz solicitat pentru autorizarea lucrărilor de construire în baza prevederilor OUG 195/2005 privind protectia mediului, aprobată prin Legea 265/2006 cu modificarile si completările ulterioare, HG 1000/2012 privind reorganizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru protecția mediului.

 

4) Declaratii notariale-exemple

- Acordul vecinilor - declarație notarială solicitată în baza prevederilor art. 27, din Ord. Nr. 839/2009, privind aprobarea normelor metodologice de punere în aplicare a legii 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construire, art. 612 din Codul Civil.

 

- Acord proprietari imobil– declarație notarială solicitată în baza prevederilor legii 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construire unde se specifică că emiterea autorizaţiei de construire în baza unui contract de închiriere/comodat se poate elibera numai pentru construcţii cu caracter provizoriu cu acordul expres al proprietarului de drept exprimat în formă autentică.

 

Acordurile notariale sunt valabile numai în formă autentică.

 

 

Taxe eliberare Autorizatie de Construire/Desfiintare

(se calculeaza la valoarea devizului general al investitiei)

  • Taxa pentru eliberarea unei autorizatii de construire pentru o cladire rezidentiala sau cladire-anexa este egala cu 0,5% din valoarea autorizata a lucrarilor de constructii; 
  • Taxa pentru eliberarea autorizatiei de construire pentru alte constructii decat cladirile rezidentiale sau cladirile-anexa este egala cu 1% din valoarea autorizata a lucrarilor de constructie, inclusiv valoarea instalatiilor aferente; 
  • Taxa pentru prelungirea unei autorizatii de construire este egala cu 30% din cuantumul taxei pentru eliberarea certificatului sau a autorizatiei initiale; 
  • Taxa pentru eliberarea autorizatiei de desfiintare, totala sau partiala, a unei constructii este egala cu 0,1% din valoarea impozabila stabilita pentru determinarea impozitului pe cladiri, aferenta partii desfiintate;

Taxa pentru eliberarea autorizatiei necesare pentru lucrarile de organizare de santier in vederea realizarii unei constructii, care nu sunt incluse in alta autorizatie de construire, este egala cu 3% din valoarea autorizata a lucrarilor de organizare de santier;

 

Taxa timbru arhitectura este egala cu 0,50/00 din valoarea autorizata a lucrarilor de constructii.

Taxele pot fi achitate la Casieria din incinta Primariei Municipiului

sau

 prin Ordin de Plata

CONT TAXE AUTORIZATII CONSTRUIRE/DESFIINTARE

RO91TREZ04821160203XXXXX

CUI: 4121927

BENEFICIAR:  MUNICIPIUL CURTEA DE ARGES

CONT TAXA TIMBRU ARHITECTURA

RO49TREZ0485006XXX000080

CUI: 4121927

BENEFICIAR:  MUNICIPIUL CURTEA DE ARGES pentru Ordinul Arhitectilor