Duminica, 22 DECEMBRIE 2024

Se pot depune cererile pentru acordarea de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional

 Începând cu data 24.08.2020, Direcția de Asistență Socială Curtea de Arges demarează acțiunea de primire a solicitărilor pentru acordarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional, în conformitate cu O.U.G. nr. 133/2020 privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de elevi cei mai defavorizaţi care beneficiază de sprijin educaţional pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru
sprijin educaţional acordate din fonduri externe nerambursabile, precum şi unele măsuri de distribuire a acestora.

Potrivit acestui act normativ, copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat preșcolar ( grădiniță), primar și gimnazial, fără sprijin material, cu venituri la nivelul veniturilor sociale minime acordate familiei acestora, beneficiază în anul școlar 2020-2021, de sprijin financiar acordat sub formă de tichet social pe suport electronic în cuantum de 500 de lei/an școlar.
Aceste tichete sociale emise pe suport electronic vor putea fi utilizate pentru achiziționarea de materiale școlare necesare frecventării școlii, constând în: articole de papetărie, caiete, stilouri, articole pentru pictură, ghiozdane și alte articole necesare în școli și grădinițe, precum și articole de vestimentație necesare frecventării școlii și grădiniței.

Destinatar final al acestui sprijin educațional este copilul, titularul tichetului social pe suport electronic pentru sprijin educațional fiind reprezentantul familiei, respectiv reprezentantul legal al copilului.
Condițiile de eligibilitate pe care trebuie să le îndeplinească solicitanții sunt următoarele:
- să aibă domiciliul/reședința pe raza municipiului Curtea de Arges;
- venitul lunar net pe membru de familie realizat în luna iulie a acestui an este de până la 1.115 lei ;
- să facă dovada înscrierii copilului la grădiniţă sau școală.
Pentru anul şcolar 2020-2021 cererile se depun de către reprezentantul familiei sau de către reprezentantul legal al copilului, în perioada 24.08.2020- 04.09. 2020 la sediul Direcției de Asistenţă Socială Curtea de Arges,din str. 1 Decembrie 1918, nr.2 B, în cadrul programului cu publicul, însoţite de următoarele actele doveditoare:
- acte de identitate ale membrilor familiei /repezentantului legal ( în original și copie);
- documente din care rezultă calitatea de reprezentant legal, în original și copie, după caz (hotărâre judecătorească de încredințare, încuviințare a adopției ; dispoziția conducătorului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului/ hotărârea instanței de judecată pentru măsura plasamentului, hotărârea judecătorească de instituire a tutelei/ dispoziția autorității tutelare, potrivit legii ) ;
- dovada înscrierii la grădiniță/ școală ;
- certificat de căsătorie părinți în original și copie ( după caz) ;
- certificat de deces părinte ( unde este cazul) în original și copie ;
- acte doveditoare privind veniturile realizate de membrii familiei, eliberate de angajator, de organele fiscale sau de alte autorități competente, mandate poștale de plată, extrase de cont, decizii ori dispoziții de stabilire a drepturilor (după caz) ;
- hotărârea judecătorească prin care soțul/soția este arestat/arestată preventiv pentru o perioada mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate și nu participă la întreținerea copiilor și, după caz,
- hotarare judecatoreasca de stabilire a domiciliului copilului/copiilor in cazul părinților divorțați sau despărțiți în fapt .
- alte acte doveditoare privind componența familiei (după caz).

Cererea poate fi transmisă și electronic la următoarea adresa de e-mail a instituției: spascurteadearges@yahoo.com și poate fi descărcată de pe site-ul Directiei de Asistenta Sociala Curtea de Arges, www.spascurteadearges@yahoo.com.

Precizăm că pentru beneficiarii de venit minim garantat conform Legii nr. 416/2001 cu modificările și completările ulterioare precum și pentru beneficiarii prevederilor Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ce se regăsesc în evidențele Direcției de Asistență Socială Curtea de Arges, tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional se acordă pe baza listelor întocmite în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (5) O.U.G. nr. 133/2020, aceste persoane având obligația să depună doar dovada înscrierii copilului/copiilor la grădiniță/școală pentru anul 2020/2021.

Prima evaluare a cererilor depuse, însoțite de actele doveditoare se va realiza în perioada 07.09.2020 - 14.09.2020, urmând ca Direcția de Asistență Socială Curtea de Argeș să înainteze lista destinatarilor finali către Instituția Prefectului Județului Arges până la data de 15.09.2020.
Direcția de Asistență Socială Curtea de Arges are obligația de a actualiza lunar lista destinatarilor finali și de a o înainta Instituției Prefectului Județului Arges, ca atare, sunt acceptate și solicitările depuse peste acest termen, aceste persoane urmând a se regăsi pe lista destinatarilor finali din luna următoare depunerii cererii.

Menționăm că suma de bani de pe tichetul social, aferentă unui an școlar va putea fi folosită timp de un an de zile de la data emiterii, numai pe baza actului de identitate al titularului, aceste tichete putând fi utilizate numai în anumite magazine din raza localității de domiciliu a fiecărui titular de tichet.

De asemenea, informații suplimentare se pot solicita și telefonic la numarul 0248 - 708 923.