Curtea de Arges - Cetatea Poenari

La o distanță de 25 km nord față de municipiul Curtea de Argeș, la poalele Muntelui Cetatea, se zărește o cărare, numărând 1480 de trepte de beton, care conduce turistul către țelul final: Cetatea Poenari. Pe măsură ce urcăm, începem să deslușim silueta cetății, îndepărtând impresia creată de la distanță, aceea că ar fi un cuib de vulturi, agățat de colțurile stâncilor sălbatice.

Legendele țesute în jurul cetății Poenari, frumusețea și mirificul peisajului, toate îndeamnă turistul la drumeție și cunoaștere.

Cetatea, situată pe un mic platou, este separată de culmea muntelui printr-o prăpastie, folosită de constructori drept șanț de apărare.

Planul Cetății Poenari are o formă alungită, acest lucru datorându-se înălțării zidurilor incintei pe marginile platoului, ancorate direct în stâncă, chiar în locul de unde pornesc pantele abrupte ale muntelui.

Latura de vest, având o lungime de circa 14 metri, lasă să se vadă deschiderea singurei porți de intrare în cetate. În zidul din piatră încă se mai disting urmele locurilor unde era prinsă puntea mobilă, cu rol de poartă.

Latura de sud, cu o lungime de circa 72 metri, construită din piatră în partea inferioară și din cărămidă în cea superioară, este alcătuită din trei bastioane exterioare având planul semicircular. Apoi zidul cotește într-un unghi de aproximativ 90 grade, formând latura de est, cu o lungime de circa 16 metri.

Ultima latură, cea de nord, păstrează numai două fragmente de zid din construcția inițială, ce atestă faptul că această latură a fost construită folosindu-se aceeași tehnică și material ca în cazul celorlalte laturi.

În ceea ce priveşte tehnica folosită în construcţia cetăţii este vorba despre una de tradiţie bizantină, ce consta în ridicarea feţelor din piatră, urmând apoi a fi umplut spaţiul interior cu bucăţi de piatră brută, legată cu pământ sau cu var. Interesant este finisajul interior al unei încăperi săpate în stâncă, finisaj ce presupune o tencuială tot de factură bizantină din mortar roşu, care oferea o perfectă impermeabilitate. De aceea se presupune că rolul acestei încăperi, în prezent parţial prăbuşită, era de a păstra apa.

Tradiţia populară leagă zidirea cetăţii de numele legendarului domn Negru Vodă, căruia îi sunt atribuite şi cele două semne din apropierea vârfului de stâncă,  semne ce seamănă cu urmele a două încălțări uriașe.
 

 

 

Istoria Cetății Poenari

Vlad Țepeș - restauratorul Cetății Poenari

Personalitate istorică a evului mediu românesc, Vlad Țepeș a ajuns să fie cunoscut datorită legendelor care îi înconjoară numele. Faptele domnitorului român sunt cunoscute din izvoarele narative, care, chiar dacă l-au zugrăvit negativ, nu au putut să îi ascundă marile calități și realizări din timpul domniei.

Una dintre legendele despre Cetatea Poenari, transmisă din tată în fiu,  spune că boierii din Târgovişte, speriaţi de asprimea domnitorului Vlad Ţepeş care trăgea în ţeapă tâlharii, leneşii şi trădătorii, s-au adunat în taină şi au pus la cale pieirea domnitorului, uneltind să-l prindă viu în cursă şi să-l predea sultanului. Ţepeş însă, aflând de planul acestora, întoarse cursa împotriva lor. Astfel, în ziua de Paşte, se pomenesc boierii cu oamenii lui Țepeș  la biserică. Aceștia îi capturează pe toţi, pentru ca mai apoi să îi ducă, pe jos, până la Curtea de Argeş şi de aici până mai sus, la o strâmtoare îngustă, numită de popor Cheile Argeşului. Acolo îi aștepta Vodă care, ridicând buzduganul spre înălţimile ameţitoare ale Cheilor, porunci: “Boieri şi coconi, jupânese şi jupâniţe, voi care mi-aţi urzit moartea în iatacurile voastre priviţi cuibul acela de vulturi, colo sus, să răsară până-n duminica Tomii cel necredincios o cetate de zid, să stea soarele pe fruntea ei.”

S-au aşternut boierii pe lucru, fără oprire, zi şi noapte, că ştiau ei că Vodă nu glumeşte, şi, decât în vârful unei ţepe, tot mai bine viu. Mulţi au alunecat pe povârnişuri şi s-au scufundat în adâncuri de prăpăstii, pradă vulturilor şi fiarelor. Dar, cu chiu, cu vai, cetatea cea nouă apăru în dimineaţa duminicii lui Toma, mândră şi strălucitoare. Pe cei rămaşi i-a iertat, socotind că s-au pocăit de rele şi s-au cuminţit.

O altă legendă, “Legenda satului Arefu”, spune că șapte frați cu nume de Dobrin l-ar fi ajutat pe Țepeș să fugă, potcovindu-I caii invers, iar pentru ajutorul primit domnul le-ar fi dăruit șapte munți din Făgăraș.

O altă legendă vorbește de un rob turc, numit Carașol, care l-a salvat pe Țepeș tot cu ajutorul cailor potcoviți invers.

Alte legende relatează cum nevasta unui țăran a fost pedepsită de către Țepeș deoarece și-a lăsat bărbatul să umble murdar. Românii mai povestesc cu mândrie cum, într-o noapte, neînfricatul voievod s-a strecurat în tabăra turcilor, îndreptându-i în altă direcție, iar în altă noapte a intrat și l-a omorât pe marele vizir.

Vlad Țepeș ținea ca toți locuitorii țării să muncească și să fie utili comunității. Îi privea pe bolnavi, vagabonzi și cerșetori ca pe niște hoți. Ca urmare, într-o zi aceștia au fost invitați la curtea domnească din Târgoviște, la un ospăț. După ce au mâncat și au băut, domnitorul i-ar fi întrebat dacă ar vrea să nu mai fie niciodată săraci. După ce a primit un răspuns afirmativ, a ordonat ca hala să fie închisă și incendiată. Nimeni nu ar fi supraviețuit.

Conform altei legende, Țepeș ar fi înscenat un furt (o pungă cu 50 de galbeni), pentru a vedea dacă boierii lui sunt cinstiți. Unul dintre aceștia, în fața domnitorului, a pretins că i se furaseră 100 de galbeni. Pentru minciuna sa, a fost tras în țeapă.

Numele de Dracula, asociat domnitorului, se datorează "Ordinului dragonului" pe care l-a primit tatăl acestuia.

Cetatea Poenari a contribuit la victoria finală a românilor din anul 1462: menținerea Dunării ca linie de separare între otomani și lumea creștină, iar Țara Românească prin fortificațiile ei, prin oștenii cu Vlad Țepeș în frunte, s-a aflat în fruntea luptei antiotomane, revenindu-i marele merit de a fi întârziat cu cel puțin șapte decenii înaintarea otomanilor spre centrul Europei.
 

Sursa: www.cetatealuivladtepes.ro/